Gradul de ocupare în Delta Dunării fiind de până la 50%. „Am stat la foc de tabără la un grătar, am mâncat borş, peşte de toate felurile. Au chemat un cor şi am petrecut până spre dimineaţă. Am făcut şi o partidă de pescuit pe canalul Caraorman şi chiar am prins vreo trei peştişori, aşa de încurajare.
INGREDIENTE 2 cepe un morcov mare o capatana telina un ardei gras o cutie cu rosii in bulion capul si coada de la somn sare 1 litru de bors leustean verde
Cum să prepari cel mai bun borș de pește Pentru început, toacă zarzavaturile, apoi pune la fiert ceapa, morcovul, păstârnacul, ardeiul, codiţele de leuştean în oala sub presiune. După 10 minute din momentul în care oala începe să fiarbă, adaugă şi roșiile, după care lasă să fiarbă încă 10 minute şi adaugă borşul.
Prin acest experiment de lungă durată, a fost monitorizat impactul duratei somnului asupra sănătăţii a peste 7.000 de bărbaţi şi femei la vârstele de 50, 60 şi 70 de ani.Acest lucru a fost realizat prin monitorizarea timp de 25 de ani a participanţilor la studiul de intitulat "Whitehall II" realizat pe membri din serviciul public britanic.
Nu vă pricepeţi să gătiţi peşte? Nici o problemă. Îl găsiţi gata preparat la grătar, în ciorbiţă, salată sau saramură la festivalul peştelui, deschis sâmbătă şi duminică la Facultatea de Agronomie din Capitală.
Borș de pește moldovenesc cap și coadă de somn cap și coadă de crap sau novac trunchi de șalău 1-2 carași 1 ceapă 1 morcov 1/2 țelină 1 ardei iute 2 linguri pastă de ardei 1 borcan roșii conservate de mine 20 ml ulei 3 cartofi (optional) verdeață 1 lingură orez 1 l de borș sare
N9R0.
bors de peste somn